Primul efect în PNL al eșecului la parlamentare. Robu: „Trebuie să facem alegeri în partid cât mai repede”

Primul efect în PNL al eșecului la parlamentare. Robu: „Trebuie să facem alegeri în partid cât mai repede
Publicat: 11/12/2016, 23:49
Actualizat: 12/12/2016, 10:13

Nicolae Robu, primarul Timișoarei și președintele PNL Timiș, a declarat, duminică seara, după ce s-a anunțat primele rezultate exit-poll, că nu este mulțumit de scorul obținut de PNL.

„Noi trebuie să facem alegeri cât mai repede la nivelul PNL. Până la alegeri, cineva trebuie să joace rolul de președinte, că îl joc eu, că îl joacă alții, asta e prea puțin important. (…) O să discutăm mâine, după ce avem datele, sunt foarte multe lucruri de spus. Eu, din păcate am intuit foarte mult din ce s-a întâmplat, dar nu vreau să vorbesc acum prea multe”, a spus Robu, care a dat de înțeles că nu ia în calcul demisia de la șefia PNL Timiș.

„PSD are un scor mare, într-adevăr, recunosc că este peste așteptările mele personale, și peste ale noastre, liberalilor, în general. Dar dacă asta este dorința poporului român, sigur că va trebui să acceptăm și să mergem înainte. Nu se oprește timpul acum, indiferent care vor fi rezultatele finale, viața merge înainte”, a afirmat Nicolae Robu.

În ceea ce privește prezența la urne foarte scăzută în județul Timiș, Nicolae Robu a precizat că este nemulțumit, dar și că „este o tradiție deja, o neagră tradiție. Dar dacă așa consideră cetățenii, trebuie să le recunoaștem și această opțiune de a nu se implica”.

Pe de altă parte, Sorin Grindeanu, președintele CJ Timiș și liderul PSD Timiș, a declarat, duminică seara, la sediul partidului, că „românii au votat seriozitatea”.

„Avem un exit poll național care arată o victorie zdrobitoare a PSD, ceea ce mă bucură. Înseamnă că românii au votat seriozitatea, un program serios, un program realist, care în următorii patru ani va fi pus în practică. Lucrurile stau din acest punct de vedere foate bine pentru noi și asta înseamnă, totodată, și o mare responsabilitate. Eu sunt extrem de conștient de responsabilitatea pe care ne-au dat-o românii astăzi, una enormă, care trebuie să fie răsplătită prin fapte, printr-o guvernare coerentă, care să facă exact ceea ce s-a spus în programul de guvernare”, a afirmat Sorin Grindeanu.

De asemenea, liderul PSD Timiș a mai precizat că pesediștii vor fi „extrem de atenți” în ceea ce privește numărătoarea paralelă.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×